Elementele unui dormitor practic și elegant

Omul nu poate fi caracterizat doar după felul în care se îmbracă sau cum vorbește. Locuința îl definește în mare măsură. Pentru un parfum aparte, cei care o animează zi de zi au datoria de a-i imprima câte puțin din personalitatea și ritmul vieții lor.

Dormitorul, această oază de intimitate, adună la un loc elemente de mobilier care servesc funcții de relaxare și depozitare garderobă. Camera trebuie să respecte aceleași criterii în care a fost gândită întreaga decorație a locuinței, fiind elegantă prin simplitate dar deosebit de modernă prin execuție.

Patul matrimonial trebuie amenajat cu depozitare, fie prin sertare cu grad cât mai mare de ocupare din suprafața lui, fie cu somieră rabatabilă. O poziționare a acestuia perpendiculară cu fereastra are un efect maxim. Noptierele cu cel puțin un sertar constituie un suport pentru obiectele ce vă sunt necesare lângă pat. Acestea nu trebuie să depășească înălțimea saltelei.

Comoda este o piesă ce găzduiește lenjeriile de pat și alte articole gen perdele sau fețe de masă care vor sta separat de haine. Orice combinație de uși/sertare/spațiu deschis este la îndemână iar televizorul își găsește loc ușor deasupra ei.

Dulapul de haine din dormitor trebuie să fie organizat în așa fel încât să suplinească toate pretențiile persoanelor de sex diferit, cea mai întâlnită dispunere fiind  „jumătate el, jumătate ea”. Compartimentările de bază ale unui dulap sunt polițele pentru haine împăturite, sertarele pentru lenjerie de corp și bare pentru umerașe. Alte accesorii ce vă pot fi de real ajutor sunt suporturile extensibile pentru pantaloni sau lifturile pentru haine recomandate în cazul modulelor înalte.

Închiderea unui dulap, marea provocare, este poate cel mai important aspect estetic și funcțional.

Ușile normale, pe balamale, reprezintă varianta cea mai economică. Dezavantajul este că necesită un spațiu suplimentar pentru deschidere.

Ușile glisante , fie ele încadrate sau aplicate, rezolvă această problemă a spațiului prin culisarea în lateral. Multiple avantaje, printre care posibilitatea combinării lemn/sticlă și fiabilitatea ridicată a sistemelor, le recomandă ca fiind cea mai bună opțiune pentru un dressing modern. Ca un plus de eficiență, tehnologiile moderne au făcut posibilă închiderea lină și silențioasă în domeniul sistemelor de glisare pentru uși.

Mobilierul joacă un rol important într-o locuință, îmbinând în mod generos esteticul și utilul. Cum alegem modelul, nuanța și materialul din care va fi confecționat, sunt doar niște chestiuni de timp. Cu toții ne dorim însă ca zona de odihnă să arate impecabil și să ne asigure obținerea acestei stări binemeritată.

 

credit photo: wallpapperscraft.com

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s